EXCLUSIV | Primul interviu cu noul antrenor al CS U Craiova: „Prefer să «vorbesc» prin muncă”! Planul lui Devis Mangia, reacția avută când a văzut noul stadion din Craiova și legătura cu celebrul Arrigo Sacchi

EXCLUSIV | Primul interviu cu noul antrenor al CS U Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Devis Mangia îl înlocuiește pe Gigi Mulțescu pe banca echipei CS U Craiova
  • Tehnicianul care a dus Italia U21 până în finala Euro 2013 a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre noua sa provocare

Cine este Devis Mangia și de ce a fost el ales să stea pe banca celor de la CS Universitatea Craiova? Ne-o spune chiar el, antrenorul, care lasă Italia pentru România pentru a-i cuceri rapid pe fanii olteni și pentru a le răsplăti încrederea acordată de oficialii grupării alb-albastre prin rezultate.

Ca mulți alți antrenori, Mangia a fost și el jucător de fotbal, dar cariera lui cu mingea la picior a fost destul de scurtă. A fost portar, dar la vârsta de 20 de ani a ales un alt drum. A învățat treptat ce înseamnă să fii antrenor. A început cu pregătirea copiilor, a ajuns până în Serie A și de acolo pe banca echipei naționale U21 a Italiei, selecționată cu care a jucat finala EURO U21 2013.

ProSport: Ce trebuie să știe românii și mai ales suporterii CS U Craiova despre dumneavoastră?
Devis Mangia: Sunt o persoană căreia nu îi place să dea declarații mărețe, prefer să vorbesc prin muncă, prin ceea ce reușesc să fac pe teren. Sper să fac o figură frumoasă la Craiova. Am venit pentru a antrena, dar și pentru a mai învăța, pentru a cunoaște și a experimenta lucruri noi. Sunt convins că în România sunt lucruri interesante, iar fotbalul de aici are toate șansele să se ridice pentru că am văzut mulți jucători tineri extrem de talentați.


Devis Mangia alături de Lorenzo Insigne (actual jucător al echipei Napoli) în timpul unui antrenament cu echipa 
națională U21 a Italiei, 2013

Presupun că ați auzit câte ceva despre România, despre fotbalul de aici…
Eu sunt o persoană care nu se bazează pe ceea ce se spune, pe zvonuri și păreri, mie îmi place să văd lucrurile și locurile cu ochii mei, să îmi fac singur o părere. În carierea mea am avut șansa să antrenez și câțiva jucători români precum Adrian Stoian (Bari), Mitrea și Alex Pena, însă nu am intrat prea mult în detalii depre România, iar acum, când mi s-a oferit șansa să vin și să antrenez în România, am vizitat Bucureștiul, Craiova și alte câteva locuri și am rămas profund impresionat. Mi-a plăcut mult, acum nu știu cum văd alții, dar în ceea ce mă privește pe mine… mi-a plăcut ce am văzut!

Veți putea trăi în Craiova?
Nu cred că îmi va fi atât de greu pentru că iubita mea, viitoare mea soție, o să vină la mine. În plus, în staff avem și câțiva italieni și mai cunosc câteva persoane, am toată încrederea că aș putea să mă acomodez foarte repede.


Devis Mangia alături de viitoarea lui soție

Cu alte cuvinte sunteți confortabil cu ideea că ați putea să trăiți în România de acum înainte?
Această mutare se potrivește perfect cu ceea ce gândeam eu la începutul carierei mele de antrenor. Am antrenat câteva echipe din Italia, apoi naționala U21 a Italiei și aveam ca obiectiv să merg să experimentez ca tehnician și în afara granițelor țării mele. Așa că a apărut această oportunitate, am vorbit cu președintele și cu oamenii de aici, mi-a plăcut proiectul lor și am venit cu mult entuziasm.

Informație importantă pentru jucătorii lui CS U Craiova. Devis Mangia: „Când încep să muncesc, mintea mea este 24 din 24 ore la fotbal”

Așadar pe 12 iunie reunirea lotului, iar pe 15 plecați în Austria să vă pregătiți atât pentru campionat, cât și pentru preliminariile din Europa League. Aveți emoții?
Nu avem prea mult timp de pregătire de aceea trebuie să fim foarte concentrați pe muncă, pe 16-17 iulie începe noul campionat, însă pe 13 iulie sunt preliminariile din Europa League. Iar referitor la emoții, pot să spun că am pentru că aceasta este prima mea experiență în străinătate. Sunt curios să descopăr ce îmi va oferi fotbalul din România și în plus experiența din Europa League este importantă pentru că este una aparte. Am avut șansa cu echipa națională U21 a Italiei să joc la EURO U21, dar nu este același lucru, este altceva cu echipele de club.


Devis Mangia alături de idolul său, Arrigo Sacchi, antrenorul care a „revoluționat” fotbalul italian 

Ce credeți CS Universitatea Craiova are nevoie de dumneavoastră sau viceversa?
Eu sper să se creeze o relație bună între cele două părți, cu ideile mele îmi doresc să reușesc să o duc pe o pantă ascendentă pe Craiova și în același timp sper să fie o experiență frumoasă, care să mă ajute să devin și mai bun în această meserie. Vreau să facem o treabă bună împreună, sunt fericit că mi s-a oferit această șansă și pe această cale țin să le mulțumesc președintelui și celor din conducere că m-au ales. Sper ca prin munca mea să le răsplătesc încrederea oferită.

„Când te uiți la stadionul Craiovei de afară mi se pare că este Allianz Arena din Munchen”

Pe băieți i-ați cunoscut înainte?
Nu, nu, doar am văzut câteva meciuri, dar doar atât. Din punctul meu de vedere era o chestiune de respect, având în vedere că ei aveau un antrenor și erau în plină competiție, eu nu am vrut să mă implic mai mult decât era cazul.

Credeți că va fi greu să legați o relație bună cu jucătorii?
Eu sper să se întâmple cât mai repede cu putință. Singura armă pe care o am este dorința de a munci, noi trebuie să muncim. Prin muncă și cu dorința de a fi mai buni de la o zi la alta sunt convis că vom realiza ceea ce ne-am propus. Sigur că cel mai important lucru este ca noi toți, cei implicați – jucătorii, antrenorii și conducerea să punem pe primul loc binele clubului.

Dar despre macheta noului stadion ce părere aveți?
L-am văzut din exterior, este incredibil de frumos. Când te uiți la stadionul Craiovei de afară mi se pare că este Allianz Arena din Munchen. Pe lângă asta, un lucru foarte important este că cei care conduc CS Universitatea muncesc foarte mult nu doar la îmbunătățirea lotului sau aducerea unui nou antrenor, ci și la tot ceea ce înseamnă un club de fotbal profesionist și anume structura unui club: stadion nou, bază de pregătire. Am văzut un model asemănător în Italia, la Juventus, echipă care în urmă cu 10 ani era în Serie B, iar de 6 ani consecutiv este campioana Italiei și este la un pas să domine și Europa, câștigând finala Ligii Campionilor. Juventus este singura echipă din Italia care a avut puterea să construiască un stadion nou și un centru de antrenament, această este mentalitatea corectă și așa se pun bazele unei performanțe incredibile.


Devis Mangia a ajuns cu echipa națională U21 a Italiei până în finala EURO U21, dar a pierdut-o în fața Spaniei cu 4-2

Legătura cu celebrul Arrigo Sacchi și ce l-a determinat să vină la Craiova

În presa din Italia am văzut că și alte echipe din Serie A au în plan construirea de stadioane noi, precum Fiorentina…
Da, da, au un proiect, dar trebuie să se obțină multe aprobări și apoi sunt multe alte lucruri care trebuie să fie puse la punct înainte de a se apuca de a construi propriu-zis. În Italia multe echipe au acest proiect, dar până în momentul de față cele care au reușit să meargă mai departe de stadiul de proiect au fost Juventus și Udinese.

Și să revenim puțin la cariera dumneavostră de antrenor, care a fost momentul când ați zis: „De azi vreau să fiu antrenor!”
Cariera de antrenor am început-o de la o vârstă foarte fragedă, la 20 de ani am decis să renunț să mai fiu jucător și să devin antrenor și pot să zic că am fost foarte norocos, am antrenat toate categoriile de vârste. Am făcut cursuri pentru a deveni antrenor și am început de la zero, pregătind copii și am ajuns până la cei mari, iar toată această experiență m-a ajutat să acumulez cât mai multe cunoștințe. După ce am antrenat categoriile inferioare, am mers la Palermo Primavera (Palermo U21) și după o lună acolo, m-au ofertat să vin să antrenez prima echipă, în Serie A.

Și ce s-a întâmplat?
În acea perioadă am cunoscut una din cele mai importante persoane din fotbal pentru mine, Arrigo Sacchi, el mi-a propus să vin la naționala U21 a Italiei, pentru că el era responsabilul echipelor naționale din Italia. M-a ales el și mi-a făcut un bine pentru că în acel an am ajuns cu naționala Italiei până în finala de la EURO U21, pe care am pierdut-o în fața Spaniei. Aveam o echipă cu jucători foarte buni precum Veratti (PSG), Insigne (Napoli), Immobile (Lazio), Florenzi (AS Roma), dar Spania a avut o echipă formidabilă.

Aveți un antrenor anume care v-a inspirat?
Când am început să antrenez, cel mai cunoscut antrenor din Italia era Sacchi, care a reușit să revoluționeze mentalitatea în fotbalul italian și astfel, eu am debutat ca antrenor, urmându-i modul de a privi fotbalul și de a pregăti echipele.

Dar mentalitatea dvs de joc care este?
Atunci când am vorbit cu președintele Craiovei, acesta m-a întrebat care este viziunea mea asupra jocului și care este stilul meu ca antrenor, obiectivele pe care le am și cum aș putea să fac ca suporterii să fie mereu aproape de echipă. De obicei, când antrenorii sunt întrebați de mentalitatea lor, toți spun că vor să joace un fotbal ofensiv, eu prefer să nu vorbesc prea mult, ci să las timpul să decidă dacă vom reuși să facem asta. Eu nu am auzit un antrenor care să spună că nu vrea un fotbal ofensiv, ci defensiv, însă de vorbit e ușor, trebuie să se și concretizeze, așa că eu prefer să muncesc și să sper ca ideile pe care le am să le putem pune și în practică. Din punctul meu de vedere sunt foarte multe detalii care determină performanța, iar principalul este ca toți să luptăm pentru același lucru. Societatea, staff-ul tehnic cu antrenor și jucătorii, toți trebuie să urmărim aceeași idee.

Zenga, Bergodi, Mandorlini, Napoli, Giannini au antrenat în România, ați vorbit cu vreunul din ei?
Până acum nu am vorbit și întrebat pe nimeni, o să vorbesc și o să întreb câteva persoane pentru a-mi oferi unele informații, dar cel mai mult, așa cum am zis și la începutul discuției, prefer să descopăr singur, în timp. Pentru că în spatele oricărui antrenor este de fapt un om, care este subiectiv și simte lucrurile în felul lui. Chiar dacă suntem toți din Italia, suntem diferiți și evident avem păreri diferite și fiecare are experiențele lui.

Ce v-a făcut să veniți la Craiova, ce v-a convins?
Ceea ce m-a atras cel mai mult la această echipă este că este un club tânăr, în interiorul clubului oamenii din pozițiile de conducere sunt tineri și este un lucru bun când li se oferă tinerilor șanse să crească, să muncească și să obțină performanțe. Pot să spun că a fost o alegere reciprocă, pentru că și cei de la CS Universitatea m-au ales pe mine, poate pentru că au văzut că am lucrat cu persoane tinere și acest lucru a contat, îmi place să lucrez cu tinerii. Eu sunt un antrenor care dacă vede că un jucător tânăr este bun și talentat îi dau șansa fără să mă gândesc la vârstă, dacă e bun eu îi dau șansa să-și demonstreze valoarea pe teren.

Top 3 fotbaliști români și lucruri neștiute despre Veratti și Insigne

Puteți să faceți un top 3 al fotbaliștilor români care au jucat în Italia sau care încă joacă?
Care au jucat e destul de ușor, îmi vine în minte un nume care tocmai ce a câștigat aici în România campionatul, Gheorghe Hagi. De asemenea Popescu și un alt jucător important, știu că nu lucrează la o echipă prea iubită de craioveni, însă Adrian Mutu a fost un fotbalist foarte talentat, nu pot să nu recunosc acest lucru. Dar nu pot să fac un top trei, pentru că mai sunt și alte nume importante, să nu uităm de Cristian Chivu, în plus cei care evoluează acum în Italia: Ștefan Radu este un jucător bun, Chiricheș este alt fotbalist cu un talent aparte, Tătărușanu, iar eu cred că un alt portar român foarte talentat este Lobonț. Mi-l amintesc de asemenea pe Contra de la Dinamo, poate că ar fi mai bine să nu zic de el (râde), pe Lucescu, pe Sabău, Răducioiu sunt mulți jucători buni.

Cum ați descrie fotbalul din Italia?
Noi în Italia am traversat o perioadă mai nefastă în fotbal, dar acum ne-am mai revenit – la nivelul cluburilor, datorită lui Juventus suntem bine, iar la nivel național au început să fie convocați și tinerii și avem șanse să creștem.  Acum va fi puțin dificil pentru că se vor juca calificările pentru Campionatul Mondial contra Spaniei, iar azi Spania e favorită, dar cred că Italia a pornit și ea pe un drum care o să o ducă spre performanțe.

Dar de fotbalul din România, ce spuneți?
Din punctul meu de vedere, fotbalul din România a pornit pe un drum care va duce spre succes. Am văzut meciuri din România, i-am văzut și pe jucători, am observat că sunt echipe care mizează pe tineri și acest lucru este important pentru că pentru a deveni un jucător bun unui tânăr trebuie să i se ofere ocazia să muncească, să capete experiență și de asemenea să i se permită să facă greșeli, pentru că greșind înveți. Spre exemplu Veratti nu era actualul Veratti sau Insigne nu era cel de azi dacă nu li se ofereau șanse să joace, ei au devenit cine sunt azi în timp, dar li s-au oferit toate șansele să evolueze și să demonstreze că pot. Eu cred că asta trebuie să se facă.


Mangia: „Nu o să îmi fie greu să mă acomodez la Craiova, mai ales că viitoarea mea soție o să îmi fie alături în această experiență”

„În afară de stadionul lui Juventus, în Italia nu sunt altele, cum este acesta nou al Craiovei, așa modern și cu forma pe care o are”. Primul cuvânt învățat în limba română și bucătăria… „amestecată”

Când va mai organiza Italia un Campionat Mondial?
În 2019 faza finală a Campionatului European U21 va fi în Italia, este un semn bun, dar pentru organizarea unui Campionat Mondial mai avem de așteptat, trebuie să fie restructurate stadioanele, trebuie să fie puțin mai moderne. În afară de stadionul lui Juventus, în Italia nu sunt altele, cum este acesta nou al Craiovei, așa modern și cu forma pe care o are.

Că tot a venit vorba de Juventus, a devenit pentru a 6-a oară consecutiv campioana Italiei, reușește să aducă cel de-al treilea trofeu în acest sezon în vitrina clubului, va câștiga Champions League?
Eu sper să câștige Juventus, sunt italian și aș vrea să câștige, în plus nu s-a întâmplat niciodată în istoria competiției UEFA Champions League să câștige o echipă de două ori consecutiv. Real a învins anul trecut, așa că anul acesta e rândul altei echipe. (râde).

Și acum înainte de a pune punct primului interviu cu noul antrenor al Craiovei, vă întreb care este primul cuvânt pe care l-ați învățat în limba română?
Mulțumesc. Cred că foarte important să știu să zic „Grazie” (mulțumesc).

Dar din mâncarea noastră, ați gustat?
Da, da, am mâncat și am observat că sunt foarte multe sosuri, dar mi-au plăcut pentru că îmi place să încerc, să experimentez lucruri noi. Am descoperit și restaurante italienești așa că o să combin, și așa, și așa. Aceasta este și ideea de a trăi în străinătate să cunoști cultura țării respective, bucătăria, obiceiurile etc.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc mult succes.
Mulțumesc și eu.


Devis Mangia (42 de ani) alături de viitoarea lui soție: „Mult succes, Mister!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară:
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară: "Este destul…
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×